Despre coruptie............

   Din păcate, cuvântul “corupţie” este tot mai auzit şi tot mai folosit, inclusiv în ţara noastră. Dar este de reţinut că acest fenomen este global şi nu specific unei ţări sau unei regiuni. Prin natura sa degradantă, omul va fie xpus mereu la acest flagel. Problema corupţiei a existat dintotdeauna. Dar parcă niciodată omul nu a fost afectat atât de mult, odată cu dezvoltarea administraţiei publice în toate ţările.
    Considerăm că suntem fiinţe raţionale, dar parcă am uitat să ne trezim după cum Francisco Goya spunea „somnul raţiunii naşţe monştri”. Fie că am fost conduşi de un rege, de un dictator comunist sau chiar de un preşedinte democratic, scandaluri de corupţie au existat. Orice elev ce doreşte să se informeze despre actualităţile politice şi sociale din ţară, deschide televizorul şi vede o discuţie despre un caz de corupţie... răsfoieşte ziarul şi vede o groază de acuzaţii de corupţie. Mă aflu într-o dilemă. Chiar nu ştiu ce să cred. Pe de o parte este bine pentru că nu mai tolerăm aceste acte condamnabile. Pe de altă parte observ că în ciuda acestor campanii mediatice, efectele sunt aproape nule. După cum însuşi liderii politici, indiferent de culoarea partidului, dictează tonul, mica sau marea corupţie „îşi fac de cap”. Expresii precum „ciocu’ mic, noi suntem la putere acum” reflectă poate cel mai bine imapsul în care se află acum ţara noastră. Puterea reprezintă şi responsabilitate. Oamenii care primesc puterea din mâinile oamenilor, trebuie să o folosească exclusiv în interesul ţării, nu al lor personal. Acest temei de bază al democraţiei este grav încălcat de actele de corupţie din ţara noastră. Românii au nevoie de exemple pozitive la noi în ţară, nu de peste hotare. Inclusiv Uniunea Europeană ne-a ameninţat cu aplicarea clauzei de salvgardare pe domeniul Justiţie. Lentoarea cu care se desfăşoară marile procese de corupţie irită comisarii europeni, care sunt dezamăgiţi de acest impas juridic.
    Nu are rost să ne minţim că acest fenomen este minor sau normal pentru că nu este aşa. Mă doare să văd indiferenţa multor compatrioţi cu privire la aces subiect. Sunt iritat ca mi se cere o „mică atenţie” pentru a primi un număr de ordine mai mare la o coadă. Mă deranjează că mi se cere mită pentru o simplă operaţie de apendicită. Mă stimulează să văd cazuri de corupţie rezolvate pentru a deveni un cetăţean activ şi implicat. Toate aceste stări provin de la acelaşi fenomen: corupţia. Aşadar, nu pot rămâne indiferent la aceste probleme, cum de altfel niciun cetăţean nu poate să ignore până la nesfârşit aceste realităţi.
    Personal, consider că situaţia dezastroasă a României cu privire la corupţie se datoarează reminescenţelor pe care poporul nostru le-a preluat din comunism. Primul argument al afirmaţiei mele ar fi mai multe studii sociologice cu privire la rata corupţiei în ţările europene. Aceste studii au demonstrat că acest fenomen s-a dezvoltat în ţările din fostul bloc comunist. De menţionat aici sunt Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia sau Polonia. În 1989, când Republica Democratică Germania a fost alipită la Republica Federală Germania, cei din vest au constat cu stupoare metahnele fraţilor din est, crescuţi în spatele Cortinei de Fier. Doar cu un efort susţinut şi cu măsuri dure, economia şi situaţia Germaniei unificate a devenit un bună, în ultimii ani Germania ocupând primul loc la acest capitol între ţările din Uniunea Europeană.
    Perioada comunistă a reprezentat un moment de decadenţă al poporului român, care a fost dezrădăcinat cu forţa din solul patriei de unde îşi trăgea seva, sevă care conţinea bunătate, moralitate, spiritualitate, cultură şi tradiţie. Acesta este cel de-al doilea argument în sprijinul afirmaţiei mele.
    Din fericire, acest proces nu a fost dus la bun sfârşit pentru că poporul român nu există de ieri, de astăzi, conştiinţa noastră naţională fiind formată încă din vremea dacilor şi a romanilor. Totuşi, această rezistenţă a fost scăldată în sângele şi viaţa a nenumăraţilor deţinuţi politici, care nici măcar în clipa morţii lor nu au renunţat la principiile pe care le-au promovat în viaţa lor şi care le-a atras represaliile sistemului comunist. Având flora intelectualităţii încarcerată în lagăre de concentrare şi pe liderii spirituali ai neamului tinuţi sub tăcere sau alături de intelectuali, comuniştii şi-au pus în aplicare planul machiavelic: nivelarea societăţii şi uciderea iniţiativei proprii. Considerând că poporul are parte de tot ce are nevoie şi se dezvoltă în condiţii optime, aceşti au creat mediul germinativ propice pentru dezvoltarea corupţiei.
    Doar că atunci se desfăşurat altfel. Vorbeam de „o mică atenţie”, „de bani de buzunar” sau de un „mic serviciu pentru o rudă”. Din păcate, această practică s-a înrădăcinat în conştiinţa românului. Comuniştii au reuşit parţial să niveleze societatea, prin grele măsuri opresive, îndoctrinându-i tacit şi indirect românului, noţiunea de corupţie, de şpagă, de trafic de influenţă.
    După Revoluţia română din 1989, acest fenomen a explodat. În primele zile după acest eveniment, deşi cuvinte precum „fraternitate” sau „bunăstare” erau repetate excesiv la televizor şi în presă, uşile înalţilor oficiali ai statului se deschideau cu bancnote de dolari şi nu cu chei. Fenomenul evazionist s-a dezvoltat odată cu apariţia pe piaţă a primelor entităţi economice private care datorită insuficienţelor legate de legile aflate atunci în vigoare, au acaparat contracte neechitabile cu statul român sau au câştigat monopolul unor sectoare prin cumpărarea acordului tacit al autorităţilor.
    În orice caz, câştigarea unor libertăţi a însemnat escaladarea coruptiei. Acest lucru este paradoxal, dar arată încă o dată cât de greu este drumul pe care l-am ales. Procesul de democratizare al unei ţări este o alegere îndrăzneaţă, firească, care necesită timp şi răbdare din partea tuturor membrilor dialogului social. Da, neabătut, există un raport între libertate şi corupţie, dar acesta are unele etape şi diferă de la o ţară la alta. Imediat după ce o putere democratică preia frâiele unui stat, ea se izbeşte de ineficienţa sau inexistenţa instituţiilor necesare unui astfel de stat. Prin urmare, chiar dacă are intenţii bune, statul nu are cum să le aplice, neavând mijloacele necesare.
    Pe măsură ce statul reuseşte să implementeze organismele şi legislaţia necesară pentru a limita fenomenul, în jurul gâtului corupţilor, începe să se strângă laţul. Apare însă o altă problemă. Funcţionarii statului, dacă sunt plătiţi necorespunzător, devin predispuşi la acte de corupţie. Ofertele financiare ale evazioniştilor sunt de regulă extrem de tentante. De-asemnea, oficialii statului care au un rang superior tind să dorească mai mult, într-un timp mai scurt, ştiind că pentru moment, ei se bucură de încrederea poporului şi a şefilor. Până şi cei mai neînsemnaţi angajaţi profită de orice ocazie pentru a-şi rotunji veniturile.
    Aici intervin capabilitatea statului de a oferi şi a pune în aplicare soluţii la problema cu care se confruntă. Întrebarea este dacă se pot găsi astfel de soluţii şi în ce măsură pot fi ele aplicate. Da, bineînţeles ca sune soluţii. Problema spinoasă este cum le implementăm. În opinia mea, consider că trebuie să pornim de la cauzele acestui fenomen, pentru a da cele mai adecvate soluţii.
   Una din principale cauze ale corupţiei este lipsa unor valori sociale şi alterarea respectării principiilor morale. Într-adevăr, viitorul ţării este reprezentat de tineri. Nu putem trece peste o asemenea problemă decât dacă oferim noilor generaţii, şansa de a se îndepărta de aceste triste realităţi. Ei trebuiesc educaţi în spiritul reformeloe morale europene şi trebuiesc insuflate anumite valori ale neamului nostru. Nu trebuie să uităm de strămoşii noştri ce au suferit cazne de neînchipuit pentru apărarea idealurilor noastre. Au murit degeaba atâţia dizidenţi politici şi intelectuali dacă noi nu suntem în stare, odată ce ne-am câştiga libertatea, să punem în aplicare ceea ce şi-au dorit ei pentru noi. Oare vorbele lui Iuliu Maniu: „ pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac.” nu înseamnă nimic pentru noi? Să fi ajuns la o asemenea stare de decadenţă în care să gândim că ce este bine este bine şi pentru ţară?
    Continui să cred că odată dezvăluite aceste martiraje, tinerii vor simţi un gol în sufletul lor şi conştiinţa îi va mustra pentru indiferenţa lor, nu atât pentru aceşti eroi, ci pentru ideile pe care ei le-au promovat. Odată asigurat viitorul, putem trece şi la acţiuni dure în prezent. Printre principalele măsuri în lupta pentru eradicarea corupţiei pot menţiona înasprirea legislaţiei privind actele de corupţie şi pedepsirea exemplară a celor prinşi. Oamenii care practică acest fenomen nu se mai pot bucura de toleranţa justiţiei şi nici cea a ţării. Interesul ţării este mult mai presus decât cel personal, mai ales în vremuri grele precum acestea, când deznaţionalizarea este tot mai accentuată.

                                                                                             M.D.