joi, 27 octombrie 2011

Ilie Bolojan: Avem o echipă bine pregătită, experientată, şi care nu minte cetăţeanul.

 Continuând demersul de a intervieva personalităţile politice locale ale PNL Bihor, zilele trecute am stat de vorbă cu, primarul municiupiului Oradea, domnul Ilie Bolojan care a avut bunăvoinţa de a ne răspunde la următoarele întrebări:

Care sunt principalele probleme politice cu care vă confruntaţi în actuala guvernare naţională?

- Eu am încercat de când sunt primar să mă ocup de problemele administraţiei şi mai puţin mă ocup de politică. Deci, problemele pe care le pot reproşa guvernării sunt cele de tip administrativ şi aş vrea să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi despre ce este vorba. În contextul în care anumite proiecte locale nu pot fi realizate exclusiv pe bani locali sau prin decizii locale, ci este nevoie şi de avize de la Bucureşti, de hotărâri de guvern, deci de sprijinul unor ministere. Cu unele ministere am colaborat bine. E vorba de exemplu de Ministerul Sănătăţii sau de Ministerul Mediului, dar cu alte ministere nu am reuşit să punem proiecte în funcţiune care să aducă avantaje Oradiei. Spre exemplu, este situaţia de la CET-ul II din zona magazinului Metro, care este abandonat de o bună perioadă de timp, fiind sechestrat de către Ministerul de Finanţe, în contul datoriilor Termoelectrica. Acest CET este amplasat pe o suprafaţă de 140 de hectare, care ar constitui o zonă foarte bună de dezvoltare pentru municipiu. Am încercat în aceşti ani să transferăm acest CET în proprietatea municipiului Oradea. Am fi avut pentru o atare situaţie nevoie de o hotărâre de guvern, care să ne transfere acest activ. Nu am reuşit, din păcate. S-a încercat de multe ori să fie vândut, dar în mod evident, preţul care a fost cerut era foarte mare şi nu putea nimeni să ofere atâta. Dacă l-am fi trecut în proprietatea municipiului se schimba situaţia.

Cât de mult au pierdut bihorenii şi ce anume datorită faptului că cei care se află la guvernarea ţării nu au aceaşi culoare politică precum cea a autorităţilor locale?

- Desigur că atunci când la conducerea ţării se află reprezentanţi ai altor formaţiuni politice,  care din punct de vedere politic, ne sunt rivale, nu ne bucurăm de o cooperare foarte bună cu ei. Este şi cazului amintit mai sus, cu CET-ul II, unde, dacă am fi avut aceaşi culoare politică şi la nivel de conducere administrativă naţională, consider că alta ar fi fost situaţia, lucrurile se rezolvau mult mai uşor. Aşa, acest proiect amintit sau altele ale noaste pe care ni le-am propus au de suferit datorită piedicilor sau lipsei de cooperare care ar trebui să existe între administratorii acestei ţări, atât la nivel naţional cât şi local. Din acest punct de vedere suntem destul de afectaţi.

- Ce schimbări în bine ar aduce proiectul USL la nivel judeţean,  dacă acesta va triumfa la alegerile de anul viitor?

Consider că acest proiect, bine conturat, va asigura o continuitate necesară în organizarea şi administrarea treburilor din acest judeţ. Suntem o echipă de oameni bine pregătiţi, cunoaştem problemele cu care ne confruntăm şi se confruntă cetăţenii acestui spaţiu, avem şi experienţa necesară acum. Este nevoie de continuitate pentru a implementa bine proiectele avute, dar, sigur că da, dacă şi la nivel naţional se va schimba regimul, atunci ne va fi mult mai uşor şi bihorenii vor putea beneficia din plin de avantajele unei guvernări, care îşi propune să conducă cu prudenţă, să identifice bine problemele cetăţenilor şi să vină cu soluţii viabile şi de durată.

Care sunt atuurile liberalilor bihoreni faţă de reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice din acest judeţ?

- Noi am demonstrat că ne vedem de treabă. Suntem o echipă bine pregătită şi nu vreau să mă refer la reprezentanţii celorlalte partide politice din Bihor, dar consider că implicarea noastră în treburile administrative locale s-a văzut şi de aceea, competenţa se măsoară în activitate şi fapte, lucru pe care predecesorii noştri nu l-au demonstrat. Atât la nivel politic cât şi administrativ, consider că suntem net superiori adversarilor noştri.

Cum apreciaţi implicarea tinerilor în viaţa politică?

- Din păcate, nu este o reprezentare aşa cum ar trebui a tinerilor în viaţa politică, dar s-au făcut progrese în ultimul timp. Noi am încurajat tineretul, noile generaţii, tot timpul şi de aceea şi la următoarele alegeri vom avea un loc eligibil care va fi rezervat tineretului. Consider că este necesară implicarea noilor generaţii, care vin cu o altă mentalitate,  dar trebuie să le  asigurăm tot sprijinul şi să-i îndrumăm cum se cuvine, oferindu-le exemple de onestitate şi corectitudine în activitatea politică. Liberalii bihoreni sprijină aşadar implicarea tinerilor în activitatea politică.

Pentru depăşirea crizei, ce rol ar trebui să îndeplinească cetăţenii comunităţi biuhorene?

- Desigur că această criză este una generală,  la nivel global şi nu poate fi stârpită aşa uşor într-o regiune sau alta, ea răsfrângându-se şi având legături cu domeniile naţionale şi internaţionale, dar este nevoie de implicarea cetăţenilor în muncă, în primul rând, şi în activitatea politică, pentru că ei sunt cei care decid soarta uei administraţii pe durata cel puţin a unui ciclu de patru ani şi atunci este bine ca această implicare să o facă cu responsabilitate,  analizând bine situaţia şi decizând la vot ceea ce este bine şi care este calea de urmat. Fără sprijinul populaţiei, al cetăţenilor şi al celor care ne influenţează nu putem merge înainte, nu ne putem implementa proiectele şi există riscul unor rupturi, decalaje, datorate abandonării unor proiecte care s-ar putea produce datorită schimbărilor de la nivelul conducerii. În primul rând, aşadar, este nevoie de implicarea în muncă a cetăţenilor şi o responsabilitate în plus în viaţa politică.

Sunt pregătiţi liberalii bihoreni a face faţă cu brio campaniei elecorale ce se apropie?

- Experienţa ultimilor patru ani, în care am fost la administrarea treburilor acestui judeţ ne spun că este nevoie de o atitudine pozitivă, reală faţă de situaţia existentă şi implementate soluţii în aşa fel încât cetăţenii să aibă mai puţin de suferit. Consider că asta am făcut, am evaluat bine situaţia şi când a fost nevoie să luăm măsuri am făcut-o cu prudenţă. Avem experienţa necesară şi din punct de vedere administrativ şi politic pentru a face faţă cu brio problemelor care se ivesc. În ceea ce priveşte campania electorală, spre deosebire de alte formaţiuni politice, PNL Bihor are un capital în plus de încredere, se bucură de aprecierea cetăţenilor,  fiindcă avem o echipă bine pregătită, experientată, şi care nu minte cetăţeanul.

Un comentariu:

  1. E timpul să plecați, cât nu e prea târziu,
    Pân’ n-o simți săracul că-i jupuit de viu.
    I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu,
    Nu vă forțați norocul… ferească Dumnezeu…

    Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
    E și el ca și voi, tot muritor de rând…
    Și el are răbdare… și-același Dumnezeu,
    Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

    E timpul să plecați, v-am suportat destul.
    De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
    Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
    A expirat sorocul… și-a expirat în van.

    Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani,
    Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani.
    De fiecare dată venind cu gura mare
    Că vreți o altă viată, că vă doriți schimbare…

    Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi,
    Schimbare nu înseamnă… tot voi, în loc de voi.
    Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
    Nu gângăviți ca voi… și plini de incultură.

    Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut ?
    De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut,
    Să vă clădiți palate, cu iz de pușcărie,
    Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

    Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă ?
    Cine mai credeți voi că vă mai ia în seamă ?
    Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp,
    Dar nu întindeți coarda… plecați cât mai e timp.

    Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună,
    Ca să simțiți și voi cum euro se-adună.
    În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
    La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat.

    În care obligați ne ducem sărăcia
    Ca voi să puneți ghiara ușor pe România.
    Ne mor copii acasă din dorul de părinți,
    Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți.

    De-o jumătat’ de viată vă tot plătim simbrie,
    Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie,
    Și-n timp ce noi plătim… voi huzuriți ca zbirii,
    Ați dus sărmana tară la limita pieirii.

    E timpul să plecați, lăsați-ne pe noi…
    Destinul prost să fie… dar nu făcut de voi.
    Voi știți să locuiți doar în afară legii,
    Să adunați prin furt averi și privilegii.

    V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții,
    Pe voi, ce-ați luat… și revoluția și morții.
    Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi,
    S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi.

    Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
    Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
    Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară
    S-o scoatem din rușine, din ură și ocară.

    RăspundețiȘtergere