Liberalul Silviu TODA pentru Primăria CĂBEŞTI!

Se numeşte Silviu-Miron Toda, are 35 de ani şi este unul dintre cei mai tineri candidaţi PNL Bihor pentru funcţia de primar. Din 1996, de când a intrat în politică, a fost apropiat al ideilor şi valorilor promovate de Partidul Naţional Liberal.

Vă prezentăm un tablou al evoluţiei profesionale, apoi vom adăuga câteva gânduri care îl definesc proiectul pentru comuniatea din Căbeşti şi îl veţi cunoaşte ceva mai mult.

A început activitatea profesională în anul 1997 când a devenit operator în cadrul compnaiei European Drinks, companie unde a rămas până în anul 2005. Din anul 2004 lucrează ca şi administrator la S.C. Shivanet SRL. În iunie 2011 a fost ales Preşedinte al Asociaţiei Urbariale din Căbeşti, postură pe care o ocupa până în present. Acesta implică asociaţia în curăţirea cimitirului sătesc, proiect finalizat, în construirea unui drum numit „Ulicioara dealului” lung de  1.5 km, proiect în curs de execuţie  şi în amenajarea unui parc de copii în satul Căbeşti, proiect în curs de finalizare.

Silviu TODA este un politician tânăr, energic, cunoscător al problemelor cu care se confruntă comuna Căbeşti, el îşi propune ca şi proiecte pentru perioada de mandat, printre altele, asfaltarea tuturor drumurilor din comună, garantarea proprietăţii şi rezolvarea diferendelor rezultate în comună din proasta gestionare a administraţiei publice, rezolvarea problemelor cu apa potabilă a comunităţii şi iniţierea unui proiect pentru reţeaua de canalizare, amenajarea unor parcuri de joacă pentru copii, construirea unei săli de nunţi, creearea de noi locuri de muncă prin atragerea de investitori şi nu în ultimul rând finalizarea construcţiei vestiarului echipei de fotbal şi construirea de terenuri sintetice în comună. Majoritatea acestor proiecte se doreşte a fi  realizate prin atragerea de proiecte pe fonduri europene şi prin parteneriate cu mediul privat.

Avem convingerea că Silviu TODA este o soluţie bună pentru funcţia de primar al comunei Căbeşti. Sloganul său electoral este : Împreună construim viitorul!

Frunzăverde şi-o plecare, uite PDL-ul cum moare...

  În mod clar plecarea prim-vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde din rândurile partidului de guvernământ pentru a intra în tabăra adversă, cea a liberalilor şi implicit a USL-ului a marcat un moment de cotitură în economia politică a acestui an electoral. Puteam vorbi de PDL ca şi de un butoi de pulbere şi până la această plecare. Dar acum totul este oficial. Un judeţ întreg a rupt rândurile (Caraş-Severin). Şi nu este singurul. Şi nici PNL-ul nu este singurul partid care a primit oameni din rândul „portocaliilor”. Se alege praful de guvernarea portocalie. Udrea & Co. sunt pe cale să părăsească puterea, dar nu într-un mod decent.
   Într-un partid democratic, unit în jurul unor lideri ce se bucură de susţinerea colegilor şi aflat pe ultima sută de metri a guvernării, membrii ar strânge rândurile pentru a salva şi eventual a creşte scorul electoral prin măsuri oneste şi cinstite. În orice caz, unitatea ar fi cuvântul de pe buzele tuturor. Dar de, nu este cazul PDL-ului aici. Acum o ţară întreagă este martoră a procesului de dezintegrare a unui partid ce a muncit prea mult pentru interesele propriilor membri şi prea puţin pentru interesele ţării.
    România nu este o ţară ce mai poate fi subjugată de o coaliţie politică ce are interese diferite de cele naţionale. Populaţia aceste ţări este una din ce în ce mai informată şi chiar dacă pare nepăsătoare la scena politica, oameni care au scrâşnit din dinţi la tăierea salariilor şi oamenii care au fost puşi la zid printr-o gestionare mai mult decât defectoasă a resurselor bugetare nu pot să rămână inerţi la ce se întâmplă. Şi pentru asta, am avut fenomenul din Piaţa Universităţii la începutul acestui an.
   Dar revenind la Frunzăverde şi cutremurul declanşat de plecarea acestuia, nu putem să nu ne întrebăm sau să aducem în discuţie problema traseismului politic. Oare Frunzăverde nu este tot un om ce doreşte să rămână la putere din considerente personale, indiferent de flamura ce-l poartă? Eu zic că nu. Acest ex-„greu al PDL-ului” a stat în acest partid până în urmă cu câteva zile încă de la înfiinţarea acestuia în 1993. PDL-ul sau PD-ul din trecut a mai trecut prin momente grele. Să nu uităm de „debarcarea” fondatorului acestui partid, Petre Roman. Totuşi, indiferent de starea partidului, Frunzăverde nu a plecat şi nu a fugit de greutăţi.
   Status quo-ul actual al PDL-ului este însă unul dezastruos. Un partid cu membri însetaţi de putere, a căror singur ţel este a-şi rezolva interesele proprii şi nu ale ţării, un partid care a distrus sistematic sistemul de sănătate şi cel educaţional nu poate să mai reprezinte un partid serios şi demn în ochii electoratului. Plecarea lui Sorin Frunzăverde şi a întregii organizaţii locale a PDL Caraş-Severin înseamnă de facto, începutul sfârşitului pentru „ciuma portocalie” ce s-a abătut asupra românilor.
   Cutremurul produs de această plecare a avut efecte în aproape toate judeţele unde lideri locali au plecat din PDL, motivând denaturarea partidului dar şi ignorarea permanentă a vocii oamenilor din teritoriu de către liderii centrali. Într-adevăr, între coafor, shopping şi şedinţele de partid la vârf, o Elena Udrea sau o Roberta Anastase nu au timp să mai audă vocea oamenilor. Măcar dacă fosta Miss România 1993 ar lua meditaţii la matematică să nu mai treacă prin momente penibile când numără voturile din Camera Deputaţilor am înţelege-o... Ce-i drept, la ce „dispersie” a partidelor politice se regăseşte acum în Camera Deputaţilor şi Senat (Coaliţia de guvernământ, Mircea Geoană şi USL – momentan în grevă) sunt grele numărătorile...
   Frunzăverde nu e un traseist politic, ci un om sătul de un partid ce a adus România, să-o spunem pe placul „intelectualilor” din PDL (tot mai puţini după decapitarea „de gunoi” a domnului Cristian Preda), „pe culmile disperării” sau mai pe şleau, „pe butuci”. Realitatea portocalie a lui Boc pare a fi mai degrabă roz, dar în orice caz nu se potriveşte situaţiei actuale a ţării noastre. Aşadar, mai puternici cu membrii de vază ai PDL, USL-ului nu îi rămâne practic până la alegeri decât să cânte prohodul partidului (încă de guvernământ). Iar după aceea să preia frâiele ţării şi să o conducă spre progres şi bunăstare. Vorba ceea, „Băse nu uita, a venit şi vremea ta!”. Chiar dacă suntem în săptămâna patimilor învierea acestui partid nu mai este posibilă.

Despre coruptie............

   Din păcate, cuvântul “corupţie” este tot mai auzit şi tot mai folosit, inclusiv în ţara noastră. Dar este de reţinut că acest fenomen este global şi nu specific unei ţări sau unei regiuni. Prin natura sa degradantă, omul va fie xpus mereu la acest flagel. Problema corupţiei a existat dintotdeauna. Dar parcă niciodată omul nu a fost afectat atât de mult, odată cu dezvoltarea administraţiei publice în toate ţările.
    Considerăm că suntem fiinţe raţionale, dar parcă am uitat să ne trezim după cum Francisco Goya spunea „somnul raţiunii naşţe monştri”. Fie că am fost conduşi de un rege, de un dictator comunist sau chiar de un preşedinte democratic, scandaluri de corupţie au existat. Orice elev ce doreşte să se informeze despre actualităţile politice şi sociale din ţară, deschide televizorul şi vede o discuţie despre un caz de corupţie... răsfoieşte ziarul şi vede o groază de acuzaţii de corupţie. Mă aflu într-o dilemă. Chiar nu ştiu ce să cred. Pe de o parte este bine pentru că nu mai tolerăm aceste acte condamnabile. Pe de altă parte observ că în ciuda acestor campanii mediatice, efectele sunt aproape nule. După cum însuşi liderii politici, indiferent de culoarea partidului, dictează tonul, mica sau marea corupţie „îşi fac de cap”. Expresii precum „ciocu’ mic, noi suntem la putere acum” reflectă poate cel mai bine imapsul în care se află acum ţara noastră. Puterea reprezintă şi responsabilitate. Oamenii care primesc puterea din mâinile oamenilor, trebuie să o folosească exclusiv în interesul ţării, nu al lor personal. Acest temei de bază al democraţiei este grav încălcat de actele de corupţie din ţara noastră. Românii au nevoie de exemple pozitive la noi în ţară, nu de peste hotare. Inclusiv Uniunea Europeană ne-a ameninţat cu aplicarea clauzei de salvgardare pe domeniul Justiţie. Lentoarea cu care se desfăşoară marile procese de corupţie irită comisarii europeni, care sunt dezamăgiţi de acest impas juridic.
    Nu are rost să ne minţim că acest fenomen este minor sau normal pentru că nu este aşa. Mă doare să văd indiferenţa multor compatrioţi cu privire la aces subiect. Sunt iritat ca mi se cere o „mică atenţie” pentru a primi un număr de ordine mai mare la o coadă. Mă deranjează că mi se cere mită pentru o simplă operaţie de apendicită. Mă stimulează să văd cazuri de corupţie rezolvate pentru a deveni un cetăţean activ şi implicat. Toate aceste stări provin de la acelaşi fenomen: corupţia. Aşadar, nu pot rămâne indiferent la aceste probleme, cum de altfel niciun cetăţean nu poate să ignore până la nesfârşit aceste realităţi.
    Personal, consider că situaţia dezastroasă a României cu privire la corupţie se datoarează reminescenţelor pe care poporul nostru le-a preluat din comunism. Primul argument al afirmaţiei mele ar fi mai multe studii sociologice cu privire la rata corupţiei în ţările europene. Aceste studii au demonstrat că acest fenomen s-a dezvoltat în ţările din fostul bloc comunist. De menţionat aici sunt Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia sau Polonia. În 1989, când Republica Democratică Germania a fost alipită la Republica Federală Germania, cei din vest au constat cu stupoare metahnele fraţilor din est, crescuţi în spatele Cortinei de Fier. Doar cu un efort susţinut şi cu măsuri dure, economia şi situaţia Germaniei unificate a devenit un bună, în ultimii ani Germania ocupând primul loc la acest capitol între ţările din Uniunea Europeană.
    Perioada comunistă a reprezentat un moment de decadenţă al poporului român, care a fost dezrădăcinat cu forţa din solul patriei de unde îşi trăgea seva, sevă care conţinea bunătate, moralitate, spiritualitate, cultură şi tradiţie. Acesta este cel de-al doilea argument în sprijinul afirmaţiei mele.
    Din fericire, acest proces nu a fost dus la bun sfârşit pentru că poporul român nu există de ieri, de astăzi, conştiinţa noastră naţională fiind formată încă din vremea dacilor şi a romanilor. Totuşi, această rezistenţă a fost scăldată în sângele şi viaţa a nenumăraţilor deţinuţi politici, care nici măcar în clipa morţii lor nu au renunţat la principiile pe care le-au promovat în viaţa lor şi care le-a atras represaliile sistemului comunist. Având flora intelectualităţii încarcerată în lagăre de concentrare şi pe liderii spirituali ai neamului tinuţi sub tăcere sau alături de intelectuali, comuniştii şi-au pus în aplicare planul machiavelic: nivelarea societăţii şi uciderea iniţiativei proprii. Considerând că poporul are parte de tot ce are nevoie şi se dezvoltă în condiţii optime, aceşti au creat mediul germinativ propice pentru dezvoltarea corupţiei.
    Doar că atunci se desfăşurat altfel. Vorbeam de „o mică atenţie”, „de bani de buzunar” sau de un „mic serviciu pentru o rudă”. Din păcate, această practică s-a înrădăcinat în conştiinţa românului. Comuniştii au reuşit parţial să niveleze societatea, prin grele măsuri opresive, îndoctrinându-i tacit şi indirect românului, noţiunea de corupţie, de şpagă, de trafic de influenţă.
    După Revoluţia română din 1989, acest fenomen a explodat. În primele zile după acest eveniment, deşi cuvinte precum „fraternitate” sau „bunăstare” erau repetate excesiv la televizor şi în presă, uşile înalţilor oficiali ai statului se deschideau cu bancnote de dolari şi nu cu chei. Fenomenul evazionist s-a dezvoltat odată cu apariţia pe piaţă a primelor entităţi economice private care datorită insuficienţelor legate de legile aflate atunci în vigoare, au acaparat contracte neechitabile cu statul român sau au câştigat monopolul unor sectoare prin cumpărarea acordului tacit al autorităţilor.
    În orice caz, câştigarea unor libertăţi a însemnat escaladarea coruptiei. Acest lucru este paradoxal, dar arată încă o dată cât de greu este drumul pe care l-am ales. Procesul de democratizare al unei ţări este o alegere îndrăzneaţă, firească, care necesită timp şi răbdare din partea tuturor membrilor dialogului social. Da, neabătut, există un raport între libertate şi corupţie, dar acesta are unele etape şi diferă de la o ţară la alta. Imediat după ce o putere democratică preia frâiele unui stat, ea se izbeşte de ineficienţa sau inexistenţa instituţiilor necesare unui astfel de stat. Prin urmare, chiar dacă are intenţii bune, statul nu are cum să le aplice, neavând mijloacele necesare.
    Pe măsură ce statul reuseşte să implementeze organismele şi legislaţia necesară pentru a limita fenomenul, în jurul gâtului corupţilor, începe să se strângă laţul. Apare însă o altă problemă. Funcţionarii statului, dacă sunt plătiţi necorespunzător, devin predispuşi la acte de corupţie. Ofertele financiare ale evazioniştilor sunt de regulă extrem de tentante. De-asemnea, oficialii statului care au un rang superior tind să dorească mai mult, într-un timp mai scurt, ştiind că pentru moment, ei se bucură de încrederea poporului şi a şefilor. Până şi cei mai neînsemnaţi angajaţi profită de orice ocazie pentru a-şi rotunji veniturile.
    Aici intervin capabilitatea statului de a oferi şi a pune în aplicare soluţii la problema cu care se confruntă. Întrebarea este dacă se pot găsi astfel de soluţii şi în ce măsură pot fi ele aplicate. Da, bineînţeles ca sune soluţii. Problema spinoasă este cum le implementăm. În opinia mea, consider că trebuie să pornim de la cauzele acestui fenomen, pentru a da cele mai adecvate soluţii.
   Una din principale cauze ale corupţiei este lipsa unor valori sociale şi alterarea respectării principiilor morale. Într-adevăr, viitorul ţării este reprezentat de tineri. Nu putem trece peste o asemenea problemă decât dacă oferim noilor generaţii, şansa de a se îndepărta de aceste triste realităţi. Ei trebuiesc educaţi în spiritul reformeloe morale europene şi trebuiesc insuflate anumite valori ale neamului nostru. Nu trebuie să uităm de strămoşii noştri ce au suferit cazne de neînchipuit pentru apărarea idealurilor noastre. Au murit degeaba atâţia dizidenţi politici şi intelectuali dacă noi nu suntem în stare, odată ce ne-am câştiga libertatea, să punem în aplicare ceea ce şi-au dorit ei pentru noi. Oare vorbele lui Iuliu Maniu: „ pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac.” nu înseamnă nimic pentru noi? Să fi ajuns la o asemenea stare de decadenţă în care să gândim că ce este bine este bine şi pentru ţară?
    Continui să cred că odată dezvăluite aceste martiraje, tinerii vor simţi un gol în sufletul lor şi conştiinţa îi va mustra pentru indiferenţa lor, nu atât pentru aceşti eroi, ci pentru ideile pe care ei le-au promovat. Odată asigurat viitorul, putem trece şi la acţiuni dure în prezent. Printre principalele măsuri în lupta pentru eradicarea corupţiei pot menţiona înasprirea legislaţiei privind actele de corupţie şi pedepsirea exemplară a celor prinşi. Oamenii care practică acest fenomen nu se mai pot bucura de toleranţa justiţiei şi nici cea a ţării. Interesul ţării este mult mai presus decât cel personal, mai ales în vremuri grele precum acestea, când deznaţionalizarea este tot mai accentuată.

                                                                                             M.D.

O radiografie sinceră a şcolii româneşti... A nu sprijini lupta pentru luminarea poporului, a lucra contra existenţei ţării, este tot una.

  Citatul din deschidere nu este ales întâmplător. El aparţine lui Spiru Haret, probabil unul dintre cei mai mari reformatori ai sistemului educaţional românesc. Acest om politic liberal, dar mai presus de atât un nemaipomenit erudit, a fost cizelat într-un sistem bazat pe valori, oricât de primitiv ar fi fost. Primul mandat a lui Spiru Haret începea în 1897 pentru ca ultimul să se încheie în 1910. O sută de ani mai târziu, şcoala românească stă pe butuci. Asta e, să o admitem măcare. Putem noi sta şi analiza. Haosul e generalizat atât în mediul universitar cât şi în cel preuniversitar, totuşi, acesta din urmă suferă mai mult deoarece nu lucrează cu indivizi formaţi cum sunt studenţii, ci cu copii care aşteaptă să fie educaţi. Să li se dea modele. Să aibe condiţii... Ce revendicări „mari”... Vorba ’ceea, „Ad astra, per aspera!”. Numai că România este deja (sau ar trebui să fie) o stea a Uniunii Europene (simbolic vorbind)...
   România are oameni de valoare. Portofoliul de ministru al educaţiei a fost ocupat de personalităţi marcante ale mediului academic (Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Mihail Hărdău). Totuşi, o stare de inflexiune este uşor de sesizat. În ultimii ani am văzut cam următoarea istorie... Mircea Miclea a rămas în memoria colectivă prin pamfletul realizat de Cronica Cârcotaşilor referitor la iubirea dânsului faţă de copaci. În timpul mandatului domnului Hărdău a avut loc cea mai mare grevă a profesorilor preuniversitari din ultimii ani. Totodată în timpul mandatului său a fost pentru prima dată enunţată (ulterior şi în cadru legislativ) suma de 6% din PIB alocat bugetului educaţiei, şi la intervenţia prim-ministrului Tăriceanu.
   După Hărdău a urmat Cristian Adomniţei. Despre domnul Adomniţei, s-au spus multe. Au rămas celebre episoadele precum cel în care copiii încercau să îi explice că pe steagul Uniunii Europene sunt 12 steluţe nu 15. Tot memorabilă este şi delegaţia formată din copiii care învăţau la o şcoală de sat pe cale să se prăbuşească şi care a fost primită de ministru, care le-a promis o şcoală nouă (Fondurile au fost alocate dar fără absolut nicio surprindere, lucrările, de proastă calitate, nu au fost terminate nici până în 2011). Totuşi însă, în timpul mandatului lui Adomniţei au fost alocate propriu-zis 6% din PIB şi acest lucru s-a simţit. Iar acum am să mă refer şi la starea elevilor olimpici, situaţie zic eu relevantă pentru starea sistemului de învăţământ. În 2007, sumele pentru premiere au fost mărite, locurile la fazele naţionale fiind suplimentate. Chiar dacă am simţit pe pielea mea experimentul tezelor unice, pot să spun că pe de cealaltă parte profesorii „se plângeau” că nu au loc unde să păstreze materialele didactice, ce-i drept nu de cea mai buna calitate materială dar extrem de utile şi de practice elevilor. Da, am simţit că prin structurile învechite ale şcolilor încep să circule bani. Şi nu puţini... Nu uit de iniţiativa PSD, cea cu sălile de sport. A fost mai mult decât binevenită (chiar dacă din punct de vedere al calităţii, acestea lasă mult de dorit în unele părţi – a se întreba sportivii de ce). Totuşi, iniţiativa liberală a venit chiar să ajute fiecare elev şi să reînnoiască fondul educativ al şcolilor. Până atunci făceam geografie cu o hartă pe care aveam oraşele Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Dr. Petru Groza. Aveam una şi cu oraşul Stalin dar nu era aşa de folosită... Olimpicii au fost premiaţi, au fost respectaţi şi s-a simţit un sentiment de colaborare mutuală. Chiar dacă examenele şi structura lor au căpătat o nuanţă puţin haotică, datorită schimbărilor dese, din punct de vedere material, şcoala românească era pe drumul cel bun.
   După acest moment a venit însă o cădere explicabilă a sistemului educaţional. Pe fondul crizei, mai mult sau mai puţin relevantă. După scurta revenire a doamnei Andronescu pentru câteva luni în care PSD şi PDL au zâmbit pentru camerele de filmat dar conflicte tăioase inerente au şubrezit tot mai mult coaliţia, a urmat numirea domnului Funeriu (dupa un scurt popas chiar al lui Emil Boc!).
   Daniel Petru Funeriu este patrusprezecelea ministru al educaţiei de dupa 1989. În timpul mandatului său am realizat că finanţările către şcoli s-au cam tăiat. Concursurile şcolare, olimpiadele, toate modalităţile de afirmare ale elevilor în plan academic au fost greu lovite. Cel mai simplu e să faci economie. Şi oare de unde să înceapă economia domnul ministru decât dacă nu din renumeraţiile olimpicilor? Acestea au scăzut, putin ce-i drept sau au rămast constante. Adica în 2011, un elev primea pentru un premiu la naţională ca şi în 2006. Pesemne că pentru elevi nu există inflaţie. Pentru elevi nu e nevoie de stimulente suplimentare. Pentru elevii excepţionali ai României e nevoie doar de praf în ochi, îndulcit cu câţiva leuţi. Şcoala românească a produs, produce şi va produce membrii marcanţi ai societăţii naţionale, europene, chiar internaţionale. Dar în timpul guvernului Boc, acest lucru a fost lăsat la mâna hazardului. Dl. Funeriu se apară şi afirmă că România a intrat în ESA. Corect dar... cam ruşinos dacă Cehia, ultima ţară care a aderat înaintea noastră la Agenţia Spaţială Europeană a făcut-o în 2008. Cu toţii am auzit de celebrul accelerator de particule de la Geneva, cel care în 2008 a iscat o isterie mondială referitoare la crearea de găuri negre care să inghită Pămmântul. Ei bine, acelaşi ministru pluripotent Funeriu, a anunţat cu „mare” tam-tam intrarea României în rândul statelor membre ale CERN, organizaţia care se ocupă de experimentele de acest gen, în 2010. Ei bine, informaţia nu este corectă până la capăt întrucât România e doar membru afliat, doar din 2015 fiind membru plin. De ce insist? Pentru că ţări cu decalaj mai mare pe planul progresului european (Serbia) sau care practic nu sunt în Europa decât formal (Israel) au intrat în 2011 ca simplii membri observatori, urmând să obţină statutul de membru plin mai repede decât România.
   De ce? Pentru că Guvernul nu investeşte în cercetare. Pentru că Guvernul are alte priorităţi decât să-şi păstreze oamenii de ştiinţă acasă. Pentru că Guvernul poate, cine ştie, doreşte chiar imbecilizarea populaţiei. Examenul de Bacalaureatul desfăşurat anul trecut a arătat o situaţie tristă. Mai mult de jumătate din elevii absolvenţi de liceu au căzut testul de maturitate. Probabil pentru că stomacul gol şi clasa neîncălzită de la ţară nu sunt o reţetă de succes. Sau poate pentru că laptele şi cornul (şi mărul cred!) ţin de fapt de foame patronilor cu o anumită culoare politică şi nu elevilor. Sau poate pentru că şcoala ca şi instituţie şi-a pierdut din respect odată ce avem atâtea exemple de nulităţi ajunse extrem de bine în societate, driblând şcoală. Poate pentru că a ajuns o ruşine să fi un elev olimpic, dispreţuit atât de colegi, cât şi de profesorii ce corectează lucrări atât de importante pentru cei ce le scriu, „pro bono”, încărcaţi şi de problemele din familie, şi de apăsarea socială.
   Şcoala românească este un butoi cu pulbere. Sau mai bine zis o bombă cu efect întârziat. Anul acesta, am aflat cu stupoare, ca s-au introdus reguli aberante spre exemplu în desfăşurarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Indiferent de performanţele elevilor din anii precedenţi (în majoritatea cazurilor), numărul locurilor s-au redus la unul singur per clasă, reducându-se la minim, atenţie, cheltuielile cu transportul şi cazarea elevilor. Deşi situaţia a fost semnalată ministrului Cătălin Baba, acesta evident va ridica din umeri. Ce poate face o biată piesă de şah, evident de rang inferior? Şi la urma urmei, cine sunt şi aceşti olimpici oare? Nu mă mai miră comportanemtul lipsit de responsabilitate al PDL-ului. Problemele educaţiei sunt uşor de rezolvat nu, domnilor? Mai introducem o cameră de filmat la BAC, mai introducem o clasă pregătitoare, mai tăiem din premii şi locuri la olimpiade... Asta înseamnă o strategie falimentară. Este nevoie de un suflu nou, de minţi limpezi şi de o coaliţie care să nu mai tremure în faţa minorităţilor în special pe problemele ce ţin de interesul naţional. Până atunci rămâne ca fiecare dintre noi să încerce să şteargă murdăria şi praful ce s-a aşezat pe şcoala românească. Nu uitaţi domnilor din PDL, „Norocul e prea puţin şi lumea prea multă”! Nu aşa conducem o ţară...

                                                                                             M.D.

Florica Cherecheş, Viceprimarul Municipiului Oradea: „Sunt mândră că pot să lucrez, să îmi aduc contribuţia şi să las o urmă în acest oraş. ”

 Preşedinta Organizației Femeilor Liberale din cadrul PNL Oradea şi totodată, Viceprimarul Municipiului Oradea, doamna Florica Cherecheş a acceptat să ne răspundă la următoarele întrebări:

Cum apreciaţi evoluţia oraşului nostru în ultimii 4 ani?

Eu cred că evoluţia oraşului a fost una pozitivă având în vedere că aproape putem spune că a înviat oraşul, findcă există o viziune clară de dezvoltare a lui şi un plan de acţiune pentru a pune în practică această viziune. Există dorinţa de a relansa viaţa economică pentru că asta înseamnă crearea de locuri de muncă care să contribuie la bunăstarea populaţiei lui şi de a redobândi capacitatea de a dezvolta oraşul pe toate planurile, inclusiv pe plan social. Apoi, este vorba de infrastructură care a fost una din priorităţi, atât pe plan local cât şi ca poartă de intrare în ţară. Ne-am dorit şi ne dorim un mediu curat, un oraş curat acestea fiind lucruri foarte importante pentru noi.

De asemenea, a fost pe partea de dezvoltare, îndrăzneala de a depune proiecte europene şi perseverenţa de a munci pentru acceptarea finanţărilor pe toate liniile posibile este un lucru extraordinar care nu s-a mai întâmplat, muncindu-se cu perseverenţă pentru accesarea finanţărilor şi depunându-se foarte multe proiecte pentru a rezolva probleme diverse din oraş. Cea mai mare preocupare în acest moment este rezolvarea problemelor termice ale oraşului, ale actualului CET care nu mai face faţă şi poluează exagerat de mult. Înfrumuseţarea oraşului, valorificarea unor obiective importante cum sunt cetatea, cum e apa termală şi avem proiecte pentru un centru Wellness gen Aqua Park dar şi reabiliare de infrastructură şcolară, socială – toate acestea reprezintă totodata importante preocupări alături de o mulţime de alte lucruri.

Care credeţi că ar fi cele mai importante proiecte în dezvoltarea municipiului Oradea?

Prioritatea aş aborda-o din punctul de vedere al implicării mele deoarece suntem o echipă care în acest moment îl ajută pe primarul Ilie Bolojan să-şi implementeze viziunea de dezvoltare a municipiului Oradea, iar eu ca şi Preşedinte al Comisiei Sociale din cadrul Consiliului Local mi-am asumat partea asta de social. Nu că aceasta ar fi mai importantă decât altele, dar asta este bucăţica mea şi atunci aici avem 9 proiecte depuse şi câştigate pe realizarea de infrastructură socială şi chiar în această lună vom inaugura primul centru, Centrul Iedera, care va deservi persoanelor cu sindrom DOWN, acesta fiind primul proiect care se finalizează.

De asemenea, tot pe plan social, un lucru foarte important este îmbunătăţirea colaborării şi comunicării cu sectorul ONG din social, organizaţii pe care mi le-am făcut partenere, colaboratori. De asemenea, în acest moment, în Oradea, serviciile sociale sunt în cea mai mare parte oferite de către ONG-uri şi nu de către administraţia publică, aceasta are rolul de a monitoriza serviciile sociale pe care le oferă sectorul ONG şi de a sprijini activitatea lor prin pârghiile pe care le are, de exemplu sprijin financiar prin legile prin care se poate face asta – alocare de buget şi spaţii. Dar foarte mult m-am implicat şi în susţinerea proiectelor europene şi acum ca şi viceprimar chiar conduc acest departament fiindcă am şi experienţă ca şi director al unui ONG am şi experienţa proiectelor cu finanţare europeană şi ştiu cât de importantă şi cât de riguroasă este munca acolo.

Care ar trebui să fie rolul tinerilor în dezvoltarea oraşului?

Tinerii, în primul rand, zic eu că ar trebui să se uite şi să vadă în ce direcţie se dezvoltă oraşul şi să încerce şi ei să vină să-şi aducă contribuţia la această dezvoltare, pregătindu-se în domeniile în care se cer. În primul rând în ceea ce priveste orientarea lor profesională, este foarte important să se pregătească pentru ceva şi să dobândeşti o calitate de care este nevoie pe piaţa forţei de muncă din Oradea pentru că este foarte important să îţi asiguri viitorul loc de muncă. De exemplu tocmai am avut o întrevedere cu un investitor străin care doreşte să investească în Oradea şi ponderea cea mai mare în a veni şi a dezvolta o întreprindere în parcul nostru industrial este modul în care îi vom asigura că vor avea o forţa de muncă calificată. Nu mă refer doar la absolvenţi de facultate ci mă refer la oameni calificaţi în diferite meserii – electricieni, electronişti - absolvenţi şi oameni cu experienţă în domeniul mecanic. Este foarte important lucrul acesta.

Apoi aş vrea să văd că nivelul nostru de cultură şi civilizaţie este unul mai înalt. Asta înseamnă şi că avem grijă de ceea ce se face în oraş şi să sancţionăm, în modul în care fiecare dintre noi putem, orice delicvenţă cum ar fi vandalizarea coşurilor de gunoi sau aruncarea mizeriei la întâmplare în spaţiile publice. De asemenea implicarea tinerilor şi pe plan social, in voluntariat. De exemplu avem în Oradea un centru unic de voluntariat găzduit de Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) unde sunt câţiva tineri dar ar putea să fie şi mai mulţi, tineri implicaţi cât doresc ei, ca şi voluntari o dată, de două ori pe săptămână, o data pe lună, nu contează, dar să se implice şi să fie mai aproape de problemele cetăţenilor din Oradea.

 De ce ar trebui cetăţenii municipiului să sprijine echipa USL la următoarele alegeri?

Pentru că echipa USL şi până acum PNL-ul a demonstrat faptul că are o viziune clară, că doreşte să facă ordine în acest oraş, că doreşte să atragă cât mai multe resurse externe în această comunitate pentru beneficiul acestei comunităţi şi mă refer la atragerea de investitori care să vin în Oradea în aprecierile industriale create dar şi atragerea de resurse de către sectorul organizaţiilor non-guvernamentale prin tot felul de proiecte. De asemenea, consider că această echipă are şi viziunea şi capacitatea de a cheltui cât mai eficient banul public. Nu ne batem joc de banii cetăţenilor ci dimpotrivă vrem să îi cheltuim în mod eficient.

Aţi regretat vreodată implicarea în viaţa publică?

Nu! Dimpotrivă, sunt foarte bucuroasă de faptul că am acceptat marea provocare. Sunt bucuroasă ca m-am alăturat Partidului Naţional Liberal pentru că împărtăşesc principiile şi cred că în momentul în care fiecare persoană dă dovadă de responsabilitate şi munceşte poate să îşi influenţeze viitorul. De asemenea, nu am regretat pentru că m-am alăturat unei echipe puternice, care are un lider puternic şi care a reuşit să schimbe foarte mult faţa oraşului şi am încredinţarea că o va face şi în continuare. Sunt mândră că pot să lucrez, să îmi aduc contribuţia şi să las o urmă în acest oraş. Dar sigur că asta cere şi multă muncă şi mult sacrificiu pesonal însă sunt dispusă şi sunt bucuroasă că am făcut această alegere.

Sunteţi o persoană politică de succes. Care este în viziunea dumneavoastră cheia succesului în politică?

Cred că este seriozitatea, înţelegerea locului pe care îl ocupi şi apoi perseverenţa în aţi urmări obiectivele profesionale pe care ţi le propui. Este vorba de foarte multă muncă şi trebuie să dai dovadă de multă dăruire şi entuziasm în ceea ce faci. Un om care lucrează cu entuziasm transmite lucrul acesta tot aşa cum un om care lucrează cu entuziasm transmite entuziasmul. Cred că este foarte important ca tot ceea ce facem să ne însufleţească şi asta ne dă putere să trecem peste probleme, peste critici, peste tot felul de neajunsuri şi să mergem mai departe.

Pentru tinerii care doresc să se implice în viaţa politică, ce sfaturi le-aţi da?

         Să se pregătească pe toate planurile cât mai mult posibil, să aibe rabdare, să nu-şi dorească să sară 3-4 trepte deodată şi să urce treaptă cu treaptă. Să se gândească că viaţă le stă înainte şi că este foarte important să nu treacă nici o zi fără ca să înveţe ceva nou. Să dobândească noi informaţii în fiecare zi, în toate domeniile deoarece ajungi ca mai apoi, în timp, să foloseşti toate aceste lucruri şi cariera pe care şi-o clădesc să o clădească pas cu pas. Din păcate vedem exemple de tineri care doresc să ajungă, uneori chiar ajung, în poziţii destul de înalte dar nu au suficientă maturitate şi experientă de viaţă şi se lasă prea uşor pradă unor anumite tentaţii de a avea cât mai mult, cât mai repede şi atunci cad de sus. Aş vrea să încerce să aibe înţelepciunea de a înţelege lucrurile acestea şi să aibe răbdarea de a creşte pas cu pas!

Lucia Varga, : „În România, cine trădează, are şansă să ajungă ministru”

-

Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale din România a binevoit să acorde un interviu, răspunzând următoarelor întrebări:

Stimată doamnă deputat Lucia Varga, cum se vede din Parlament activitatea administrativă şi politică a ţării din această perioadă?

Dacă ajungem aici, nu putem decât să începem prin a afirma că actuala putere este pe o cale greşită. Mi-se pare foarte grav, nu numai că a luat decizii greşite din punct de vedere administrativ şi din punct de vedere executiv, ci mi se pare foarte grav faptul că a încălcat Constituţia în nenumărate ori. A încălcat regulile din Parlament. A încălcat, până la urmă orice cutumă existentă şi am să vă dau exemple concrete şi mă refer aici la acele încălcări pe care le ştiţi şi dumneavoastră, când au numărat 160, în loc de 80, pentru a trece Legea pensiilor. De asemenea, când au fost de acord ca parlamentarii care şi-au trădat alegătorii, au devenit independenţi şi când PDL-ul a susţinut înfiinţarea în Parlament a unui grup parlamentar, UNPR, grup cu care apoi să-şi facă majoritatea şi să conducă România. Iată două exemple de abuzuri grave care s-au întâmplat în Parlament. Am făcut de atâtea ori moţiuni de cenzură, de 14 ori am avut în Parlament asumări de răspundere, asumări de răspundere pe legi foarte importante, cu impact asupra cetăţenilor, şi neputându-ne aduce contribuţia şi dezbate în Parlament, aşa cum e firesc asupra acestor legi, acum vedem efectele în teritoriu şi vă dau exemplul cel mai clar, aplicarea legii învăţământului, cei 200 de mii de copii din întreaga ţară, care vor trebui să meargă în clasa întâia pregătitoare şi pentru care şcolile nu sunt pregătite. Atunci când am depus moţiuni de cenzură şi nu am vrut să credităm guvernul pentru aceste asumări de răspundere, deputaţii PDL, UDMR şi UNPR au stat în bănci, nu s-au dus nici măcar să-şi exprime poziţia, girând această putere şi până la urmă fiind de acord cu aceste legi. Acum, văzând că populaţia a ieşit în stradă şi manifestându-şi nemulţumirea pentru situaţia în care trăieşte am vrut să fim şi de data aceasta de partea lor şi dacă ei au ales să se manifeste în stradă, noi am ales să ne manifestăm în afara Parlamentului.

Spuneaţi că este un gest politic extrem, acela de a participa la o grevă parlamentară. Acum, cum percepeţi dumneavoastră că resimte populaţia acest gest?  

În primul rând populaţia, cred eu că nu cunoaşte procedurile parlamentare suficient de bine încât să-şi dea seama de încălcările grave pe care le-a făcut actuala putere în Parlament, dar populaţia este sătulă de actuala guvernare şi de majoritatea politică din Parlament care susţine acest guvern. Dacă vă aduceţi aminte, atunci când se transmite o ştire din Parlament, se spune, parlamentarii au aprobat legea pensiilor, parlamentarii au fost de acord cu asumarea guvernului pe codul de procedură, parlamentarii însemnând şi puterea şi opoziţia. Noi n-am avut cum să ieşim în stradă să spunem eu n-am votat, eu nu susţin. Mesajul politic a fost parlamentarii au aprobat… Sigur că într-o democraţie normală, parlamentarul trebuie să stea în Parlament şi să se lupte cu puterea pentru a-şi impune punctele de vedere, dar repet, încă o dată, am făcut asta de trei ani şi, din păcate, nu cu rezultatele pe care ni-le doream şi atunci am apelat la acest gest extrem. A fost ultima soluţie, dar eu cred că a fost soluţia prin care putem să oprim şi alte abuzuri cum ştiţi că este cel privind Legea Sănătăţii, care de fapt i-a scos în stradă pe oameni şi pe care actuala putere, PDL-ul, nu a renunţat să o promoveze şi sunt convinsă că ar fi avut intenţia să vină cu ea din nou în Parlament, cu o nouă asumare de răspundere, punându-ne din nou în situaţia în care să nu ne putem spune punctul de vedere, dacă, să spunem, la celelalte legi, efectele imediate nu sunt chiar atât de grave şi prin venirea noastră la putere le putem corecta, atunci când este vorba despre sănătatea oamenilor, efectele sunt imediate şi nu ne putem juca cu sănătatea oamenilor.

Totuşi, în urma protestelor cetăţenilor din stradă, s-a decis readucerea lui Raed Arafat la post…

La legea bugetului, PNL, împreună cu PSD şi PC au depus, între alte amendamente, şi alocarea a 6% pentru sănătate. Sigur că actuala putere nu a fost de acord  cu amendamentul nostru, dar efectele se simt acum în sistemul de sănătate. Domnul Raed Arafat a revenit şi bine a făcut, pentru că măcar sistemul de urgenţă să funcţioneze cum trebuie, dar uitaţi-vă, neascultând şi neluând în calcul, chiar dacă nu se putea 6%, se dădea un 5, un 4,5 pentru sănătate, dar nestând de vorbă cu opoziţia şi neluând în seamă aceste amendamente, acum vedem blocajele din sistemul de sănătate, vedem că sunt oameni care nu-şi mai pot procura medicamentele şi mai grav, vedem oamenii care suferă de boli grele, cum sunt cei care suferă de cancer, care din păcate nu-şi mai pot lua tratamentul. Zilele trecute vorbeam cu cineva din Oradea şi am înţeles că în acest an Casa de Sănătate  Bihor a acordat de cinci ori mai puţini bani pentru bolnavii de cancer, pentru tratamentul cu citostatice, decât în anul trecut, în condiţiile în care numărul bolnavilor a crescut. Acesta este efectul lipsei de dialog, pentru că împreună puteam găsi priorităţile. Priorităţile mele şi ale partidului din care fac parte sunt în primul rând cele legate de oameni, de siguranţa cetăţenilor, de condiţiile bune pentru cetăţeni, şi sigur că priorităţile de genul încă o sală de sport, cum e cea de la Rieni, trebuiau lăsate  într-o altă etapă. Şi anul trecut am fost în criză, dar totuşi anul trecut în sistemul de sănătate s-au alocat bani, atât încât sistemul să poată să supravieţuiască.

În ceea ce priveşte lipsa de dialog dintre putere şi opoziţie, ca reprezentanţi ai opoziţiei aţi încercat să faceţi un pas în acest sens, de a introduce lucrurile pe făgaşul lor normal?

Atunci când vorbim de dialog între putere şi opoziţie ne aşteptăm ca din amendamentele pe care noi le depunem, amendamentele cu impact major, nu mă refer strict la amendamentele pe care fiecare deputat şi-le pune strict pentru colegiul lui, dar amendamentele cu impact major, cum sunt cele prin care dorim să repornim economia, cum sunt cele privind finanţarea sănătăţii, cum sunt cele privind finanţarea educaţiei, cum sunt cele privind bani pentru asigurarea funcţionării unui sistem de apărare împotriva inundaţiilor pentru cetăţeni. Acestea au fost amendamente, pe care noi le-am depus la legea bugetului şi dacă puterea vroia să aibă un dialog cu noi şi să discute cu noi, să aibă aşadar un dialog, măcar unul din acele amendamente îl aprobau. Niciunul din amendamente din câte or fi el n-au fost aprobate. Vă spun ceva, aceste amendamente nu au fost nişte mofturi ale noastre, au fost făcute în urma unor consultări cu teritoriul şi cu oamenii specializaţi în acele domenii.

În ultima perioada s-au mai calmat spiritele în ceea ce priveşte manifestările şi protestele cetăţenilor. Cum explicaţi?

În primul rând s-au calmat pentru că a venit şi vremea rea, dar problemele cetăţenilor au rămas aceleaşi, iar în al doilea rând, orice guvern când este instalat, beneficiază de o anumită perioadă de graţie din partea cetăţenilor.

Înseamnă că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier a schimbat un pic spiritul din această perioadă?

A schimbat, dacă vreţi, spiritul în sensul că oamenii îşi puneau totuşi o speranţă. Sigur că ei sunt conştienţi de faptul că atâta vreme cât un guvern este girat de o majoritate care nu este legitimă şi, v-am spus, UNPR-ul care nu-i reprezintă pe ei în Parlament, atâta vreme cât nu au ca priorităţi interesele cetăţenilor, acest guvern nu va putea performa. Părerea mea este că, pe de-o parte, acest guvern este nelegitim şi el, pentru că a fost trecut prin Parlament fără să se respecte procedurile. Nu s-au putut ţine comisiile, deci, în mod normal, ar fi trebuit să avem alegeri anticipate, iar în al doilea rând, o să vedeţi cetăţenii o să se plângă din nou în Piaţa Universităţii din Bucureşti, despre marile facturi la întreţinere, pentru că acum în iarnă se confruntă cu aceste situaţii, despre faptul că nu-şi pot lua medicamente, despre faptul că n-au locuri de muncă, despre faptul că au datorii la bănci. Acestea sunt problemele. A venit domnul Răzvan Ungureanu că trebuie să muncim, concluzia mea este că fostul guvern, n-a muncit, pentru că e clar, o măsură pe care dumnealui o impune şi a mai făcut un lucru pe care, părerea mea, a vrut să-l facă doar de imagine, dar cu efecte rele asupra populaţiei şi anume că i-a chemat pe bugetari de la 8 la 16 la lucru. Eu am lucrat de la 8 la 16, într-o perioadă, iar în alta de la 8.30 la 16.30 în Ministerul Mediului şi femeile care lucrau în minister erau mulţumite pentru că puteau dimineaţa să-şi ducă copii la şcoală sau la grădiniţă. Acum ducându-l de la 8, cum spune domnul Mihai Răzvan Ungureanu, iar a mai nemulţumit o categorie de oameni, care nu poate să lase copilul la grădiniţă de la 7 jumătate, că vine doamna educatoare de la 8, dar nici nu poate întârzâia la serviciu, deci, ce să facă mămica? Vedeţi unde sunt problemele oamenilor şi care sunt deciziile pe care le-au luat… Şi vă mai spun încă ceva despre actualul guvern, uitaţi-vă şi vedeţi cine face parte din el. Am ajuns la o concluzie tristă, în România, cine trădează, are şansă să ajungă ministru. Domnul Mihai Răzvan Ungureanu a fost la PNL, domnul ministru de interne, Berca, a fost la PNL, domnul ministru de externe, Cristian Diaconescu, a fost la PSD şi îi putem lua pe rând. Aproape toţi, ori sunt nişte oameni care, mă rog, au fost în eşalonul doi-trei al partidului şi care au beneficiat de nişte bani, cum este ministrul de la Dezvoltare, care a beneficiat de fonduri puternice din cadrul Ministerului Dezvoltării, ori au trădat şi iată au ajuns miniştri.

Cum apreciaţi schimbarea guvernului în această perioadă, înainte cu câteva luni de alegerile din acest an?

Eu am spus încă de acum doi ani că PDL-ul va pierde alegerile şi am spus că va pierde alegerile pentru că i-a înşelat şi i-a minţit pe oameni. Acum, schimbarea guvernului, această mişcare, să nu mai fie PDL-ul cu culoarea portocalie, ci să fie o altă formaţiune politică, să fie Mişcarea Populară, cu alte culori, altă mărie cu aceeaşi pălărie, sunt nişte ultime eforturi ale PDL-ului de a-şi minimiza pierderile, pentru că de pierdut vor pierde şi vedeţi, panica care i-au cuprins în această perioadă, schimbă guvernul, schimbă sigla, schimbă culoarea, schimbă formaţiunea politică, deci sunt într-o mare panică, sunt conştienţi de faptul că vor pierde şi acum recurg la tot felul de tertipuri.

Totuşi, la investitura actualului prim-ministru am observat unele nesincronizări în ceea ce priveşte coaliţia USL-ului, cu acel mesaj al domnului Victor Ponta din Parlament. Există o neconcordanţă încă sau ce se întâmplă?

Nu. Există încă dialog între PNL, PSD şi PC, domnul Victor Ponta a avut un mesaj bun, dar care nu-şi găsea locul atunci. Toată lumea a comentat acest fapt. Supărarea pe care am avut-o eu personal şi colegii din PNL a fost aceea că „vom sprijini guvernul”, adică, n-avem cum să sprijinim guvernul. Dar şi în familie soţul şi soţia nu comunică chiar cum îşi doresc, dar până la urmă animozităţile acestea sunt de trecut pentru că împreună vom putea să schimbăm această putere, asta nu înseamnă că noi ca partid, PNL, ne-am pierdut identitatea sau că am devenit de stânga. Şi noi şi PSD-ul suntem partide care avem doctrină, care ne-am păstrat-o de-a lungul timpului, n-am devenit peste noapte, cum a devenit PD-ul din partid de stânga în partid de dreapta. Avem nişte înaintaşi care ne obligă pe noi să fim responsabili faţă de ei şi faţă de cetăţean.

Cum comentaţi decizia Curţii Constituţionale ca neconstituţională legea de comasare a alegerilor?

Foarte corectă. De aceea noi am şi atacat asumarea de răspundere la Curtea Constituţională, pentru că juriştii noştri au spus foarte clar că nu este constituţională această lege. Este normal să avem alegeri locale în care să vedem ce a făcut primarul, ce n-a făcut, ce oferte locale sunt, şi să avem alegeri parlamentare, în care să venim fiecare formaţiune politică cu oferta, cu criticile, cu realizările pe care le avem.

Cum se desfăşoară activitatea în teritoriu al unui parlamentar?

În teritoriu este destul de dificil să desfăşori o activitate de parlamentar, din simplul motiv că, de exemplu, în colegiul meu am 93 de sate, ceea ce este foarte, foarte greu să ajungi în fiecare sat, într-un moment în care să te întâlneşti cu cât mai multă lume. Şi atunci, pe de-o parte, eu am cabinetul parlamentar din Aleşd, iar pe de altă parte, încerc, prin discuţiile pe care le am cu primarii, indiferent de coloratura lor politică, prin întâlnirile pe care le am în teritoriu, să am contact cu câţi mai mulţi cetăţeni din zona respectivă şi de asemenea am şi consultări periodice cu profesori, cu doctori din zonă, cu formatori de opinie care ştiu problemele din domeniile sociale.

        Doamnă deputat, Lucia Varga, vă mulţumim.

        Şi eu vă mulţumesc.